Curatenia de sarbatori e ceva special. Rascolesti toata casa, o intorci pe dos, faci atata deranj incat nu-ti mai vine sa intri pe usa, scoti toate covoarele, speli toate perdelele si cauti sa scoti praful din cele mai ascunse si intunecate colturi. Iti aduci aminte de un bibelou prafuit, impins undeva pe un raft la care nu ajungi decat suindu-te pe scaun, gasesti o carte prafuita sus pe dulap si-ti promiti ca va fi urmatoarea ta lectura si te chinui sa scoti pata de vin de pe fata de masa folosita la ultima petrecere. Mai departe dai cu aspiratorul mai aprig decat in orice week-end normal, incercand parca, sa absorbi toate firele de praf care se vor depune vreodata pe podea, lustruiesti mobila cu cea mai fina solutie si apoi faci doua piruete in fata ei, sa vezi ce bine te oglindesti in usa dulapului.
Anul acesta am decis sa ma las de sportul asta, insa, voi face curatenie in alta parte. La urma urmei nu trebuie sa fiu iubita de toata lumea iar eu la randul meu nu trebuie/ nu pot sa iubesc pe toata lumea. Si pentru ca lucrurile nu dureaza o vesnicie, oamenii intra si ies din viata mea iar unele fiinte au de-a face cu mine pentru o perioada scurta de timp eu nu o sa tin mortis sa mai ramana. Ba mai mult ii ajut sa plece o data cu curatenia de Craciun. O data cu praful de pe podea, adunat pe o lopata incapatoare. Nu o sa ma supar daca nu se mai intorc...
