Cateodata am impresia ca traim degeaba. Mi se pare ca ne invartim intr-un cerc imaginar ca un catar pe funie. Nu vrem sa pasim un pas nici in stanga nici in dreapta, repetam mereu acelasi traseu, bine batatorit. Cred ca avem o schema, inconstienta, o reteta de viata bine infipta undeva in strafundul mintii si nu putem, nu vrem sa schimbam nimic. E grav si e plictisitor.
Inteleg catarul care se invarte asa, in cerc, dar pe noi, oamenii, nu ne inteleg. Avem libertatea de alegere si totusi...facem exact aceleasi lucruri, doar circumstantele difera. Ne imbracam la fel, ne certam la fel, iubim la fel, ne despartim la fel, suferim la fel, avem acelasi traseu spre servici, cumparam aceleasi lucruri de la piata, gatim cu acelasi gust, spunem aceleasi glume, purtam acelasi tip de pantofi, ani de-a randul....
De ce? Din obisnuinta, din comoditate, din teama de necunoscut.
Eu acum sunt inchisa intr-un astfel cerc. Fac un lucru de multa vreme, ma plictiseste, ma intristeaza, ii vad limitele si totusi...din lasitatea de a pierde confortul cunoscutului, nu ies din cerc.
Cati dintre noi suntem prinsi in astfel de cercuri? Si oare, cati dinte noi au curajul de a-i schimba forma?
