Si eu am o poveste cu o pupaza. Nu stiu daca era in tei, dar stiu ca m-a urmarit toata copilaria iar acum imi aduc aminte cu drag si cu un zambet fugar in coltul gurii, cu respect fata de cei care mi-au introdus-o in viata chiar daca a fost intr-un mod ciudat.
Toate verile mi le petreceam la bunici.Dimineata nu prea imi pasa mie de igiena corporala mai ales ca trebuia sa ma spal cu apa rece de la fantana asa ca, mergeam direct la animalutele mele preferate.
Bunicii mei in schimb se gandeau ca nu o sa fiu om daca nu invat sa ma spal pe fata. Si ce-au nascocit? O poveste zdravana pe care eu, la momentul acel, cu mintea mea de copil naiv (pe care inca n-am pierdut-o) am crezut-o.
Cica, era o pupaza in sat si pasarea asta era suparata pe copii murdarici in special pe cei care nu-si spalau fata cand se trezeau. Avea ea o metoda educativa care dadea rezultate excelente. Dimineata, pandea copiii iar pe cei nauci, cu capul in nori care nu-si bagau labutele in apa rece ii spurca.
Ei bine, eu am inghitit povestea asta. Si sa vezi spalaturi de dimineata. Numa sa nu ma spurce pupaza.
Intr-o dimineata insa m-am gandit sa fentez pupaza. Nu m-am spalat pe fata. Si am umblat toata ziua cu frica in san, uitand-ma in stanga si-n dreapta, ascultand atent la cantecul ei nu care cumva sa vina, sa ma prinda si sa ma spurce. Normal ca nu s-a intamplat nimic. Dar frica tot a ramas. Si azi dimineata m-am spalat pe fata si cu siguranta o voi face si maine dimineata.
Cine are bunici sa-i iubeasca! Eu am si-s fericita ca-s ai mei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu