M-am decis sa vorbesc cu El. Nu cred ca pot sa-i vorbesc ca unui prieten, e mai mult o autoritate. O sa incerc sa nu ma fastacesc.
Am sa-i spun ca m-am cam pierdut, ca e cam intuneric si as avea nevoie de ceva lumina. El stie de ce am nevoie dar asteapta sa-i cer eu.
Bun. Ii cer. Vreau luimina, o lanterna, o bricheta, un chibrit sau poate ma invata cum se face lumina. Nu cred ca o sa-mi spuna secretul luminii, ii place sa depind de el, asa ca sigur imi va da ceva ce lumineaza. Poate o lumanare. E buna lumanarea. Arde pana la ultima picatura de ceara.
O sa ii spun ca e cam greu pe aici si ca uneori as vrea sa plec. Mi-e rusine de mine cand vreau sa plec.
Am sa ii spun ca a avut o idee geniala cand a inventat cucul si mirosul de iarba cruda.
Poate reusesc sa-mi fac curaj si sa-i amintesc ca am unele nevoi, ca-mi trebuie asta, aia si cealalta. Mi-e cam jena sa cer ca stiu ca nu prea pot sa dau nimic la schimb.
O sa ii cer niste ochelari prin care sa vad mereu frumosul din toate lucrurile, din toti oamenii. Fara ochelari ma mai impiedic de o invidie, de un egoism sau de o coaja de portocala pe asfalt...
Conversatia asta o sa fie una in care mai mult eu voi vorbi, ba mai mult in care voi cere...
Apoi voi avea o conversatie in care voi multumi. Sau le inversez...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu