miercuri, 2 iunie 2010

Moartea Sperantei...

A murit. Cine? Cum cine? Ea, Speranta. Nu o cunosti? Hm...esti cam cu capul in nori. Toata lumea o cunoastea, era prietena cu toti, lasa pe toata lumea sa se agate de ea. Cateodata isi arata chipul real, cateodata se transforma intr-o iluzie si plutea ca o ceata fumurie printre noi. De obicei, se prezenta acoperita de un voal de azur si mirosea a camp de vara inflorit. Era zambitoare si tot timpul iti dadea un imbold, te indemna sa mai faci un pas inainte. 
S-a dus. A murit. Acum are o culoare alb-galbuie, bolnaviciosa. E imbracata in negru, in rochie cu multi nasturi, incheiata pana in gat, iar pe mainile firave cu degete lungi are manusi cusute din fir de macrame. Nu mai zambeste. Are fata aspra, supta iar nasul....parca e mai lung, mai mare...E chiar urata.
S-a plictisit sa mai stea pe-aici. Nu prea mai avea motive. A plecat in alta lume, sa dea speranta altora....
A lasat in urma ei un pustiu cenusiu, un hau fara capat si urlete fara noima, glasuri planse, cearcane, haos, minti fara un scop si deznadejde.
Ridic capul si astept sa vina soarele, stiu ca va veni...dar cand? Nu mai am rabdare, nu mai am chef sa astept... Daca a murit speranta...ce sa mai astept? Ziua de maine?

Un comentariu: