marți, 26 octombrie 2010

Deranj social...

         Incep cu multe, multe hohote de rasu-plansu. Aici e loc de o tragi-comedie, de o poveste anapoda fara deznodamant. Incepe asa: as putea sa ma indragostesc. M-as putea lasa dusa de val. Am simtit deja unda  cum se loveste usor de  glezna. 
Si daca as face-o mi-ar ajunge gura pana la urechi intr-un zambet larg si nimeni nu mi l-ar putea sterge de pe buze si as sari intr-un picior si m-as invarti pana as ameti si as putea sa chicotesc intr-una.
Scuza pentru care nu o fac este ca (tadam...se aud tobe)....ar fi prea mare deranjul social. Serios. 
De asta n-o fac. Bun motiv, nu?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu