Iubesc.....

Iubesc....
mirosul de levantica, tei, salcie argintie, iasomie, apa curgatoare, cafea, ciocoloata, carte veche din anticariat, naftalina din dulapul bunicii, mirosul aerului proaspat de dupa o ploaie de vara, culorile toamnei, ochii fericiti ai cainelui meu, plimbarile lungi, muntele, bocancii mei ponositi si comozi, focul de tabara, prezenta de Dumnezeu din lucrurile marunte, pionieratul, indrazneala, bunul simt, ceea ce fac, ce muncesc, macul rosu de camp, mirosul de frezie, curiozitatea copilareasca, sinceritatea si deschiderea sufleteasca, oamenii cu idei indraznete, oboseala fizica la sfarsitul unei drumetii, eleganta, simplitatea, palariile si esarfele, mainile muncite de taran,  gandirea directa a taranului, mirosul de iarba proaspat cosita si de fan, sunetul facut de ciondraneala lemnelor in soba, cozonacul de Craciun, colindele bunicului.....

Prietenie - scris, inseamna atat de putin...

Ce e mai de pret sau mai scump decat .....
..o dupa-amiaza petrecuta cu un om drag?
...o discutie pe marginea unui film vizionat impreuna sau o carte citita cu randul?
.... cateva lacrimi impartite cu o tacere intelegatoare?
.....clipa de singuratate care e stearsa cu buretele unei prajituri de ciocolata?
......un blid de zama in care stau tantose, in asteptare doua linguri?
.......un sac de dormit impartit la vreme de ger, in varf de munte, in miezul verii?
........ spalatul unei corcituri de labrador cu furtunul?
......... o marturisire la gura sobei, spusa cu rusinea ca apartii rasei umane care greseste dar fara teama de a fi judecat?


las lista deschisa....o sa continui....

Si ce daca....

Si ce daca nu-mi vopsesc parul?
Si ce daca nu am pantaloni mulati?
Si ce daca la mine ora 8 inseamna chiar ora 8?
Si ce daca urasc mincinosul?
Si ce daca imi dau compotul de pe balcon unui om care apoi zambeste?
Si ce daca nu-mi place sa fiu gri?
Si ce daca sunt sincera si spun ceea ce simt si gandesc?
Si ce daca am 30 si n-am barbat si copil?
Si ce daca am o meserie mai speciala si nu neaparat aducatoare de averi?
Si ce daca fac voluntariat?
E de rau? Poate da, poate nu...
Mai vedem.

Retard

Cred ca suntem cam retardati....la capitolul afectivitate. De ce? Pentru ca nu suntem in stare sa intelegem bucuria sau nenorocirea omului de langa noi, fie el coleg, amic, prieten, mama, iubita, vecin, etc. Daca are o durere prea mare nu-l putem asculta, fugim de el, il ocolim, ne simtitm penibil in prezenta lui, daca e prea bucuros, fericit il invidiem, si iar nu putem sta langa el si nu-i putem asculta manifestarile de bucurie. Nu.......

Pai ce zic...suntem limitati afectiv, adica subdezvoltati, adica retardati.

Nu numai ca nu suntem in stare sa ascultam (ascultare e un lucru mare), nu suntem capabili sa-i toleram prezenta acelei persoane. Sau fugim sau ocolim. Halal simt al umanismului. Pai daca nu suntem in stare de asa ceva..ce ne facem? Ne cheama oamneni? Sau poate suntem niste fapturi pe doua picioare, inca neidentificate, inca necunoscute pentru a putea fi numite cumva...

Ne multumim sa traim mereu intr-un camp neutru, gri?

Moartea Sperantei...

A murit. Cine? Cum cine? Ea, Speranta. Nu o cunosti? Hm...esti cam cu capul in nori. Toata lumea o cunoastea, era prietena cu toti, lasa pe toata lumea sa se agate de ea. Cateodata isi arata chipul real, cateodata se transforma intr-o iluzie si plutea ca o ceata fumurie printre noi. De obicei, se prezenta acoperita de un voal de azur si mirosea a camp de vara inflorit. Era zambitoare si tot timpul iti dadea un imbold, te indemna sa mai faci un pas inainte. 

S-a dus. A murit. Acum are o culoare alb-galbuie, bolnaviciosa. E imbracata in negru, in rochie cu multi nasturi, incheiata pana in gat, iar pe mainile firave cu degete lungi are manusi cusute din fir de macrame. Nu mai zambeste. Are fata aspra, supta iar nasul....parca e mai lung, mai mare...E chiar urata.

S-a plictisit sa mai stea pe-aici. Nu prea mai avea motive. A plecat in alta lume, sa dea speranta altora....

A lasat in urma ei un pustiu cenusiu, un hau fara capat si urlete fara noima, glasuri planse, cearcane, haos, minti fara un scop si deznadejde.

Ridic capul si astept sa vina soarele, stiu ca va veni...dar cand? Nu mai am rabdare, nu mai am chef sa astept... Daca a murit speranta...ce sa mai astept? Ziua de maine?